Ceasornicarul

Nu-i elveţian , dar lucrează cu multă precizie..de mic , i-au plăcut ceasurile..credea că , ascultându-le , va simţi mai bine pulsul planetei..ceasuri..mai mari sau mai mici, de buzunar sau de perete..mâinile ating în treacăt secunde lipite pe limbile orologiilor..măiestrie si migală...pasiune...să iubeşti un ceas e ca şi când ai iubi inima unui om...auzi ticăitul..simţi că trăieşte..
Azi ceasul meu a stat pentru o clipă..l-a învins timpul furându-i ultima secundă..hainul!!şi-o lipise pe buze ca să poată fi sărutat....Ea trecuse pe-acolo, fugar, ca o nălucă..se proptise pe o geană de lumină din care zămislise visuri dragi..visuri sfarămate de-o secundă, de-un cuvânt, de-o pornire..şi cătă dorinţă sălăşluia în sufletul ei!!
Ceasul meu drag e acum stricat...timpul va hotarî pentru el..poate într-o bună zi, o clipă îmi va bate la fereastră aducându-mi în dar CEASORNICARUL..poate nu..cine stie?

sarut de mere verzi...

Mere verzi

Intrase cu sfială în cămăruţa în care scoarţele ţărăneşti tronau pe-o ladă veche de zestre. Cufărul păstra încă izul anilor scurşi, cu bucurii şi tristeţi, cu visuri împlinite sau destrămate. Câteva ulcele de lut ornau pereţii proaspăt văruiţi, odihnindu-se la „umbra”ştergarelor de borangic, fluturi albi de lumină zburând peste ani cu „foşnet de mătase veche”. O căuta..adulmeca încercând s-o regăsească aşa cum o ştia..tăcută şi sfioasă, cu trup de salcie unduindă la mal de apă, cu ochi mari ascunzând ape verzi şi adânci..
Nu-i uitase încă mirosul pielii, căci florile de câmp îi decorau în permanenţă camera în care-şi lăsa gândurile să plutească în fiecare seară..Inima-i bătea ca un ceasornic, tic-tac-ul căpăta nuanţe de furtună, tunet în auz şi fulger în privire...O dorea..a lui..numai a lui...nimic nu se ştersese, căci filele memoriei reţinuseră fiecare gest, fiecare privire, fiecare cuvânt. Glasul lui scăzut n-avea putere să strige..păşea ca un orb într-o mare de lumină.
Pe masa din lemn de nuc găsise semnul..erau mere văratice cu linii curbe desenând şoldurile ei acoperite de marginile unei ii brodate cu fir auriu..verdele lor crud se oglindea în ochii ei limpezi ca speranţele din zori.
Fructele îl atrăgeau..le-a strâns în palme închizând uşor ochii..aşa o îmbrăţişa pe EA..cu poftă necuprinsă..Ce mult şi-ar fi dorit s-o guste!!..instinctiv şi-a apropiat buzele de un măr..sărutul fructului îi ameţise simţurile..plutea...muşcă uşor...gustul acrişor îi amintea de buzele ei delicate şi umede..deseori le creiona cu degetul arătător din dorinţa de a nu le uita conturul niciodata..pulpa fructului troznea sub presiunea dinţilor lui albi care-i înfloreau zâmbetul de fiecare dată..sălbatic sărut al unui fruct în plină vară..sărut de mere verzi...

Lady of the night

În liniştea nopţii, când sunetele păreau a se fi ascuns în tolba vremelnicului timp, paşi nesiguri se aşterneau în faţa casei...se îndrepta spre el ca o părere, timidă , ameţită de parfumul ultimilor crini ce umpleau grădina.....în mod reflex s-au întins către Ea braţe largi, ramuri de copac înverzit în primăvara unei noi iubiri..
Mergea clătinându-se uşor ca o umbră...în treacăt, bărbatul i-a cuprins uşor mijlocul...a simţit atunci foşnetul rochiei de taftă neagră...ca o fulguire, dansul lor a îmbrăcat aleea, căci stelele îşi scuturau praful lor strălucitor peste capetele plecate unul spre celălalt...o aşteptase de atâta timp...îi savura fiecare atingere, fiecare sunet, fiecare privire...
Sub bucata de taftă, sânii albi şi rotunzi se înfiorau de plăcere..trupul ei cald se încorda uşor aşteptând boarea mâinilor lui...timide atingeri lunecând spre fermoarul lung de pe spatele rochiei...foşnet de mătase strecurat prin simţurile lor nocturne..cu mişcări lente, degetele lui au atins gleznele ei delicate...urcând domol spre linia coapselor..
Camera se umpluse de mister...era taina lor izvorâtă din sublimul trăirilor...fiecare fibră a trupurilor vibra acompaniind acordurile unei melodii lente...în surdină se auzea ..Lady of the night...
Să fim doar unul!!..rostea El..
Să fim doar...dragul meu , drag!!

Femeia vantului

Sunt femeia vântului,
Vântului ,turbatului,
Ce mi-a răpit sufletul
Şi l-a dat pustiului.
Rugi de mure din pădure
Au rupt pielea de pe mine,
Au croit din ea doar visuri
Pentru albele înscrisuri.
Dar vântul blestem a pus
La streaşină de apus,
A-nroşit cu sânge viaţa
Şi mi-a răpit dimineaţa.
Când l-oi prinde prin grădină
I-oi picta doar flori de tină
Smulse rău din rădăcină
Purtând semnele de vină.
Sunt femeia vântului
Vântului ,cumplitului,
Ce râşneşte ne-ncetat
Timpul ce mi-a fost lăsat.
De-mi va mai intra în casă
Eu l-oi aşeza la masă
Otravă i-oi pune-n cană
Bună de-mpietrit o stană.
Când va veni primăvara
Şi va răsuna iar ţara
Pustia sa mi-l găsească
De viaţă să îl lipsească
Să rămân eu pe pământ
Frunză răsucită-n cânt
Să doinesc cu glas duios
Ce-i pe lume mai frumos.

Intermezzo

Ai pus indiferenţa pe-un tapet
Ornând o zi ce îmi părea senină,
Fără să spui un DA concret
Şi negăsindu-ţi nici măcar o vină.


Eşti singuraticul meu lord
În serile cu ploaie rece,
Cu glasul tău eu mă acord,
Fiori pe strune vom petrece.



De-ai să mai treci prin lumea mea
Să laşi misterul într-o gară,
Într-un vagon ,în care ea
Urcase tainic într-o seară.