Mere verzi

Intrase cu sfială în cămăruţa în care scoarţele ţărăneşti tronau pe-o ladă veche de zestre. Cufărul păstra încă izul anilor scurşi, cu bucurii şi tristeţi, cu visuri împlinite sau destrămate. Câteva ulcele de lut ornau pereţii proaspăt văruiţi, odihnindu-se la „umbra”ştergarelor de borangic, fluturi albi de lumină zburând peste ani cu „foşnet de mătase veche”. O căuta..adulmeca încercând s-o regăsească aşa cum o ştia..tăcută şi sfioasă, cu trup de salcie unduindă la mal de apă, cu ochi mari ascunzând ape verzi şi adânci..
Nu-i uitase încă mirosul pielii, căci florile de câmp îi decorau în permanenţă camera în care-şi lăsa gândurile să plutească în fiecare seară..Inima-i bătea ca un ceasornic, tic-tac-ul căpăta nuanţe de furtună, tunet în auz şi fulger în privire...O dorea..a lui..numai a lui...nimic nu se ştersese, căci filele memoriei reţinuseră fiecare gest, fiecare privire, fiecare cuvânt. Glasul lui scăzut n-avea putere să strige..păşea ca un orb într-o mare de lumină.
Pe masa din lemn de nuc găsise semnul..erau mere văratice cu linii curbe desenând şoldurile ei acoperite de marginile unei ii brodate cu fir auriu..verdele lor crud se oglindea în ochii ei limpezi ca speranţele din zori.
Fructele îl atrăgeau..le-a strâns în palme închizând uşor ochii..aşa o îmbrăţişa pe EA..cu poftă necuprinsă..Ce mult şi-ar fi dorit s-o guste!!..instinctiv şi-a apropiat buzele de un măr..sărutul fructului îi ameţise simţurile..plutea...muşcă uşor...gustul acrişor îi amintea de buzele ei delicate şi umede..deseori le creiona cu degetul arătător din dorinţa de a nu le uita conturul niciodata..pulpa fructului troznea sub presiunea dinţilor lui albi care-i înfloreau zâmbetul de fiecare dată..sălbatic sărut al unui fruct în plină vară..sărut de mere verzi...